S-a stins, o Doamne, focul pe altar
Nu mai sunt lemne, pietrele-s crăpate,
Ne chinuim să-l dregem doar cu var
Și jertfele ramân nedespicate.

Vin fiii lui Aaron cu foc străin,
Țin de cădelnițe cu-nverșunare,
Ca paiele ne-aprindem doar puțin
Și-apoi ne stingem iar în nepăsare.

Plin de cusur ni-e darul, orb și șchiop
Fierbe necurăția în căldare,
Ne zbatem doar pentru meschinul scop
De-a ne clădi mai trainice hambare.

Simbria tot mai greu ne-o câștigăm,
Apoi o punem într-o pungă spartă,
Și partea Ta, o Doamne, o păstrăm,
Cu pumnul strâns și inima de piatră.

Strigăm, Părinte, ai milă de noi!
Dar unde îți este cinstea de Tată?
Te căutăm când suntem în nevoi
Iar Legea Ta, e tot mai mult călcată.

Trezește duhul nostru adormit,
Și-al rămășiței Tale cele sfinte,
Ca Templul Tău să fie rezidit
Și-altare noi, prea bun și Sfânt Părinte.

Zdrobiți Îți cerem leac alinător,
Și undelemn pe răni usturătoare,
Te știm că ești un Tată-ndurător,
Și legământul Tău în veci nu moare.

Cu bocet între tindă și altar,
Ne-apropiem în adunare sfântă,
Mai ține, Doamne, ușa către har,
Și moștenirea Ta, binecuvântă.

Căci Tu ești Domnul, și ești neschimbat,
De-acea suntem încă în picioare.
Vrem să ne-ntoarcem cu adevărat,
Nădăjduind că vom găsi iertare.

Dany Căpătan