Pe munti plesuvi, pe vai si pe câmpia toata,
sosise noaptea rece, cu luna argintie si bolta înstelata.
Doar fosnetul de frunze, insecte si pasari neculcate,
mai bâzâiau prin crânguri si, ciripeau prin noapte.
Acestea, aminteau de-o lupta ce-i speria prin munti,
pe Saul si pe-ai sai, flamânzi si obositi.
Fiindc-acolo în Valea terebintilor printre munti si stânci,
erau zilnic umiliti! El ... cu luptatorii sai voinici!
Caci filistenii adunati pe câmp în siruri de bataie,
îsi trimiteau uriasu-n fata, pe Israel sa-l "înmoaie!"
Acest luptator puternic si mare pe nume Goliat,
era folosit de filisteni ca "bumerang" si bun de speriat!
Îmbracat si echipat cu armuri si coif de-arama,
îl ajutau sa fie - la cei sase coti ai sai si peste ei o palma,
un viteaz si om ce-nfrânge luptatori viteji de frunte,
de nici Saul nu credea, ca, vreodata sa-l înfrunte!

Dar viteazul filistean, cum facuse pân-acum,
a iesit sfidând în fata si s-ameninte precum:
- Dati acum un om de-al vostru! Spuse el în gura mare,
sa se lupte el cu mine, sa-l vedem pe cel mai tare!
Si de-ar fi mai tare al vostru, noi ramânem robii vostri,
Iar de nu va fi în stare, toti veti fi, voi robii nostri!
Cu asa cuvinte aspre, din mândrie izvorâte,
s-au cutremurat vitejii, cei de Saul pusi sa lupte.
Fiindca nu aveau pe nimeni pe acesta, sa-l învinga,
om puternic si mai tare, ca, sa poata sa-l strapunga!
- Eu în stare sunt sa-nving si de-oi fi în neputinta,
noi atunci la voi sluji-vom, tot mai mult si cu credinta!

Peste cele doua taberi ce mereu se opuneau,
Se lasase-o grea tacere, intre ei... abia sopteau!
Dar... de-odata... peste gloata se aude murmur, grai,
caci venise acum s-o vada un "viteaz"... cu par balai!
Si, ce a putut sa-auda, niciodata nu visase,
cum un ne-mpacat cu Domnul, pe-a Sa tabara stresase!
Cum de si-a permis pagânul pe Israel sa-l blesteme,
fara a avea-n vedere, ca de Domnul el se teme?
-Spuneti ca-i va da avere si-a sa fiica de sotie,
la acel care-l omoara si ne scapa de robie?
S-a interesat "strainul" cel cu nume de David,
ca sa stie cum sa faca, sa-l înfrunte pe "bolid!"
Si de-i filisteanul mare, cât se poate de voinic,
pe Israel n-o sa poata, sa-l înfrânga cu nimic!

*

Saul înca n-auzise, de acest viteaz barbat,
pâna ce l-au dus la dânsul si de el l-au informat.
-Imparate - spuse David, teama nu aveti de fel!
Robul tau va merge-ndata sa se lupte doar cu el!
Caci de-i mare si puternic si se poarta ca o bruta,
Domnul nostru-I si mai tare, pentru noi "ades" Se lupta!
-Mai baiete-i zise Saul, tu esti doar un tinerel,
iar acesta-i luptator si nu poti lupta cu el!
E puternic, echipat si prin lupte încercat,
nu putea-vei sa-l învingi, doar...cu sânge de barbat!

Insa pe viteazul David, n-au putut ca sa-l convinga,
ci, l-au echipat cu-armura, pe razboinic sa-l învinga.
Dar acestea pentru el, nu erau prea potrivite,
îi erau si mari si grele, nu putea asa sa lupte!
- Cautati va rog o piatra sa-l ucid sa nu-l mai vad,
pe Israel nu-l mai faca de obida si prapad!
Si de jos cu dibacie, pietre-n traista el si-a strâns,
sa-l doboare pe acela ce era de neînvins!
Dar îl vede Goliat si-l întreaba plin de sine:
- Mai baiete sunt un câine, de s-arunci cu piatra-n mine?
Si-l priveste filisteanul, în batjocura si-n râs,
când îl vede de pe-acuma, a fi vrednic doar de plâns!
" Pe tânarul acesta frumusel cu par balai,
îl voi da ca sa-l manânce, fiarele ce sunt pe plai!"
Se gândise uriasul ce-l privise cu dispret,
si l-a blestemat în graba, caci era...si fara "pret!"
- Hai, voinice si te lupta, de mai ai si vlaga-n tine,
nu lasa a voastra gloata, sa ramâna de rusine!
- Tu esti mare Goliat! Ai putere doar sa strigi,
dar pe Dumnezeul nostru, nu putea-vei sa-L învingi!
Astazi, chiar de esti puternic mi te da ca jertfa mie,
prin aceasta trebui-va, lumea ca de El sa stie,
ca Israel nu e singur ci el are-un Dumnezeu,
ce-l ajuta si-l iubeste nu o zi, ci tot mereu!
Si porneste goliatul, sa-l înfrunte pe David,
de se-nfiora multimea, nepazita de vreun zid!
Insa, tinerelul nostru a lasat atunci frustrarea,
si-a bagat o mâna-n traista, ca sa-nceapa..."vânatoarea"
Iar când piatra si-a fixat-o-n prastia de "macies",
a lovit pe filistean, chiar în frunte... fara gres!
Si de-a fost asa puternic fara teama de nimic,
i-a luat atunci si capul, doar c-o mâna...de voinic!

*

Dar vazându-l filistenii c-a picat s-au îngrozit!
Printre stânci si pe câmpie, ei atunci s-au îmbulzit
Si, i-au "haituit" vitejii cei veniti de prin Sion,
pâna ce-au ajuns în valea cea de jos de la Ecron.
Nu trebuiau sa-i scape ca din nou sa-i necajeasca,
cum se-ntâmpla tuturora-n firea veche pamânteasca!
Chiar de-avem acum de toate sa iubim si sa iertam,
nu se poate-n "goliaturi" noi ades sa ne-ancoram!
Fie "goliatul" nostru tot mai mic sau tot mai mare,
de nu-l rastignim pe cruce ne va duce la pierzare!
Si de-i uriasul tare iar ades... "proptit" în drum,
sa-l lasam pe Domnul slavei, sa-l prefaca-n praf si scrum.
Amin!