Domnul nostru vine cu ostirea-I toata
Pentru, a lua la Sine pe cei care-L asteapta.
Asa tot spuneti voi de sute si mii de ori,
Iar timpul trece iute, ramâneti muritori.

A Sa venire scumpa atât de mult dorita,
Va lasa-n asteptare cu ea ne împlinita!
Si moartea, suferinta, greul si necazul,
Lovesc în voi ca vântul ce biciuie, obrazul.

De rapire-n noapte cine-a auzit;
Sunt atât de multi acei care-au crezut ?
Acesta-i doar un opiu al celora din glie,
Pentu-ai tine tare-n aspra lor robie!

*

Dar vai ! In întuneric, se-aude o strigare:
"Iata Mirele vine, iesiti-I, în întâmpinare!"
Apoi...în bezna noptii linistea iar se lasa,
Omenirea râde; nimanui nu-i pasa.

Si feciora plânge Mirele-si asteapta,
La fosnetul de frunze, la câinele ce latra.
Ea tresare-ntruna; vrea sa fie treaza!
Poate ca El vine si mereu vegheaza.

Mireasa curata si neântinata este,
Când Mirele vine, sau îi da o veste.
Caci asteptând acuma si mereu întruna,
O va lua la Sine si-i va da cununa.

Faca-si uni- avere, case si palate;
Au scapat acestea pe careva de moarte ?
N-au salvat pe nimeni si nici nu vor salva,
Când trâmbita suna si multi vor învia.

N-astepta crestine cu atâta nepasare,
Domnul va lua la Sine pe-acei în asteptare!
Voia Lui facând-o cu râvna si-n sfintire,
Asteptând cu nerabdare, mareata Sa venire.

Pe norii argintii când goarna va suna,
Acei ce-s morti în Domnul pe dat-or învia,
Si-n trupuri noi de slava fiind preschimbati,
Vor mari pe Mire cu toti cei înviati.

Iar acei ce-n viata care-om fi gasti
Si prin jertfa – I sfânta vrednici curatiti,
Vom pleca pe nouri pentru-a întâmpina,
Pe maritul Mire si Lui ne-om închina.

*

Dar...ce se-aude oare, acolo – ndepartare,
Zgomote ciudate!...E zarva-atât de mare!
Ecoul unor voci ce striga disperate,
Mari multimi de gloate ce stau îndurerate.

"Unde-mi este menajera ? striga o stapâna.
A plecat de – acasa fara ca sa – mi spuna!
O credeam cuminte, fata credincioasa,
Nu sa – mi plece noaptea sigura din casa!"

Apoi o alta voce urla disperata,
Care-si striga mama pentru-ca-i plecata.
"Vino draga mama noi te asteptam,
Nu pleca în noapte, ca, sa disperam!"

Suna o sirena! Politia vine – n graba;
"Ce s-a întâmplat ?" – omul legi’întreaba –
Cu autobuzul care-n statie n-a oprit,
Dar acolo – n vale curba – a parasit ?"

"Cautati sferul ! El e vinovat,
A marit viteza; poate fi si beat!"
Si – n învalmaseala care se mareste,
Pe soferu – acela, nimeni nu-l gaseste.

Ce-o fi si aceasta, ce vrea sa ne spuna,
Cine-o fi Acela care ni-i aduna?
" Cred c-a fost rapirea, Domnul i-a luat!
Striga iar o voce: ei L-au asteptat!"

Strazile sunt pline, oameni adunati
Se – ntâlnesc în grupuri pastori cât si frati.
Si cu remuscari toti îsi reproseaza,
Ca n-au fost alaturi celor ce vegheaza.

"Fratilor iertati-ma, ca v-am povestit,
Predici stilizate, bune de-adormit!
Nu v- am spus odata de pacatul greu,
Ce desparte omul de cer si Dumnezeu.

De rapirea-n care eu,... am mai crezut,
Nu v-am spus prea multe, asta ati vazut!
Aveam alte treburi greu de împlinit,
Munceam o zi întreaga, frânt si obosit.

Acum regret amarnic, scuze eu va cer,
Ca n-am fost calauza, ce duce catre cer.
Pe-aceia care, cu Domnul au trait,
Ii vorbea multimea – i-au dispretuit.

Acum, ei nu mai sunt, fiindc-au fost luati,
IL maresc pe Domnul cu cei înviati.
Iar noi aici în lipsuri, chin si disperare,
Vom petrece ani, de mare strâmtorare."

*

Si daca totusi, rapirea, înca n-a venit,
Vino dar la Domnul si vei fi primit.
Nu uita cu El oricând sa fii mereu,
Umbla ca Enoh: doar cu Dumnezeu!

Aminteste-ti de Ilie cât a suferit
Si cum la cer în slava, doar el a fost rapit.
Toti nepasatorii – ce sunt far-de Cristos –
Ramân pentru pierzare, aici pe pamânt jos.

*

Vino Doamne sfinte, noi Te imploram,
Ti-asteptam venirea si Te adoram!
Caci dupa venirea-Ti mare, minunata,
Am tânjit Isuse, viata noastra toata.
Amin.