Popas de har

Autor: Alexandra-Ligia Negru (Hojda) | Album: fara album | Tematica: Paște
Resursa adaugata de AlexandraHojda in 16/05/2021

Referințe

Exodul 3:1-8

Rugul aprins
Exodul 3:1 Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată, a mânat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
Exodul 3:2 Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc.
Exodul 3:3 Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”
Exodul 3:4 Domnul a văzut că el se întoarce să vadă şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”
Exodul 3:5 Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”
Exodul 3:6 Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu.
Exodul 3:7 Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile.
Exodul 3:8 M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii.

A fost un Rug. Un foc nemistuit
Și un Horeb dincolo de pustie...
Când peste grele lanțuri s-a vestit,
Întâia dată, Noul Răsărit
Al izbăvirii, -n tainică solie.

Un miel junghiat. Cu sânge-nfierată
E-a dezrobirii aprigă sentință.
În rana lui a fost răscumpărată
Străvechea lume, din osânda toată,
Ca punte spre o altă biruință.

Întâiul Paște. Lanțul egiptean
Se prăbușea-n înșiruiri de ape...
Străluminând urziri cerești de har,
Când, peste-al veacurilor lung coșmar,
Un nou șuvoi, din Rug, o să ne-adape.

*****

A fost o cruce... Și pe ea, un Miel
Și-a așternut făptura spre junghiere.
Din rana Lui a curs și leac, și semn,
Cu sânge, când mi-a scris, murind, pe lemn,
A jertfei Sale nouă înfiere.

Noul Adam. Cel fără de sfârșit
Sorbea, în cuie prins, a lumii fiere...
Dar nu de cuie a fost, atunci, zdrobit,
Nici de o lance sură-nlănțuit,
Ci eu i-am fost și moarte, și durere.

Al meu păcat. Destinul meu fugar,
Rătăcitor pe culmi închipuite,
El i-a fost straja biciului roman,
Cu preț de sânge, când mi-a dat în dar,
Limanuri noi, în cerurile sfinte.

*****

Fost-au milenii. Omul, în păcat,
Își poartă peste vremi vremelnicia.
Uitând că pentru vina lui s-a dat,
La ceas sortit, un Miel nevinovat,
Ca să-i coboare-n suflet... veșnicia.

Popas de har. La ușă încă-ți bate,
Nu pregeta să îi asculți chemarea!
În glastră timpul e pe terminate...
Și-n Rug nemistuit încă-s păstrate
Prin jertfa Sa, și mila, și iertarea.

A. H. , 12 mai 2021