Aș vrea să fiu o rază de lumină,
Din soarele pe cer ce-a răsărit,
Căci el este adus numai de Domnul,
Peste pământ de nori când e umbrit.

Să las în urma mea mereu căldură,
Și dragoste celor din jur să dau,
Să fiu lumina care e urmată,
De cei căzuți ce în popasuri stau.

Aș vrea să fiu o floare-ntr-o grădină,
Mireasma cerului mereu s-o dăruiesc,
Să fiu plăcerea ochilor azi care,
Pe cale-nlăcrimați ei obosesc.

Aș vrea să fiu o pasăre în zborul,
Ce nu este oprit sub nori... în vânt,
Ca cei ce mă privesc ei să nu vadă,
În timp înnourat, un zbor înfrânt.

Avântul meu să fie înspre ceruri,
În zile dar și nopți fără sfârșit,
Ca nimenea să nu-și oprească pasul,
Văzând la mine-un zbor mai obosit.

Aș vrea să fiu lăstarul care crește,
Hrănindu-se cu-al Domnului cuvânt,
Sădit lângă izvor de apă vie,
S-ajung un pom rodit pe-acest pământ.

Și pentru cei ce-s obosiți pe cale,
În arșița din lupte ce-i secau,
Eu să le fiu o umbră-aș vrea Isuse,
Din rodul meu putere să le dau.

Aș vrea să fiu ca Tine, dar în viață,
Văzduhu-a mea dorință uneori,
Ar vrea s-o stingă cu-ale sale ape,
Ce-s tulburi, și cu-ai săi ce-s reci fiori.

Ar vrea să fiu un pom uscat de vânturi,
O pasăre cu-n zbor sub cer oprit,
O floare care are doar trecutul,
Și un prezent, dar Doamne ofilit.

Mereu când te-am chemat, a Ta iubire,
Mi-ai arătat-o Doamne-n drumul meu,
Te chem și azi, căci uneori Isuse,
Să fiu ca Tine-mi este-atât de greu.

Nu vreau să fiu pe drum o clătinare,
Dezamăgire pentru cei trudiți,
Aș vrea să las în urma mea lumina,
Urmată de acei ce-s rătăciți.

Chear dacă întristarea este mare,
Și apăsare-apasă atât de greu,
Tu ține-mă-n picioare sus pe stâncă,
Așa cum m-ai ținut Isus mereu.