Vie este-acea iubire care mă trezește-n zori,
Ea și-atunci când ceru-albastru, este-acoperit de nori,
Îmi aduce mereu pace, și răbdare-n timpul greu,
Căci acea iubire vie, este ea din Dumnezeu.

Este cea care-mi aduce, alinare-n clipa grea,
Este-acea comoară care-am căutat-o-n viața mea,
Am găsit-o căci Cel veșnic, mila Lui și-a arătat,
Și cu dragoste cerească, El ființa mi-a-mbrăcat.

Este vie, că-mi tresare, inima din pieptul meu,
Când aude glasul care-o, strigă-n ceasul cel mai greu,
Aducându-i mângâiere, inimii ce-i întristată,
De un dor aprins de-acasă, de un dor aprins de Tată.

Vie este-acea iubire, care-mi duce gândul meu,
Sus în ceruri în furtună, lângă sfântul Dumnezeu,
Unde își găsește-ntruna, liniștea gându-n furtună,
Căci la pieptul Celui veșnic, este numai vreme bună.

Este locul de odihnă, când el este obosit,
Este adăpost în lupta, din adânc când s-a pornit,
Este locu-n care fuge, gândul obosit mereu,
El e dus de-acea iubire, veșnică, din Dumnezeu.

Este vie, căci fiorii ce îi simt eu în durere,
Îmi aduc doar vindecare, și simt iarăși mângâiere,
Este vie, căci suspinul care-mi este-atât de-adânc,
Mângâiat este de lacrimi, printre ele când eu cânt.

Viu ești Doamne, căci iubirea ce o simt este din Tine,
Este cea ce nu mă lasă, e prezentă lângă mine,
Și în zilele senine, și în zilele cu nori,
Te simt Doamne-ntotdeauna, în iubire când cobori.

Nu m-ai părăsit vre-o dată, căci cu mine-a fost mereu,
Acea dragoste cerească-n care ești Tu Domnul meu,
Mi-ai purtat pe aripi sfinte, a mea viață pe pământ,
Aripile de iubire, ce răzbat mereu prin vânt.

Ele trec și de furtună, și de valurile mării,
Ele trec de vale-adâncă, de-acea vale-a disperării,
Căci iubirea ce-i din Tine, răul ea îl biruiește,
Este cea care pe stâncă, ea pe mine mă zidește.

Vie este-acea iubire, care Tu mi-ai dăruit,
Este cea ce mi-a dat viață, cea care ea m-a trezit,
Și mai mult de-atât Isuse, m-a făcut ca să iubesc,
Ea mi-a dat un rost în viață, pentru ea îți mulțumesc.