De ce privești mereu pământul,
Creștine când călătorești,
Nici alinare... fericire,
Privind în jos n-o să găsești.

Privește-n sus, către Acela,
Ce biruință ți-a adus,
Căci lângă tine-n suferință,
A fost și este doar Isus.

De ce privești mereu la norul,
Ce se arată-n fața ta,
Când Domnu-a spus că la o parte,
Cu-a Sa putere îl va da.

Și după nori este acela,
Ce-n viața ta va răsări,
Prin văile întunecate,
Și-n zi și-n nopți va străluci.

De ce privești în jos adesea,
Spunând că-ți este-atât de greu,
De ce tu porți povară-n viață,
Purtat-a fost de Dumnezeu.

A ta, a mea... a omenirii,
Urcând un deal... batjocirit,
Atunci când pe o cruce-n cuie,
Tot pentru noi El a murit.

De ce-ți întorci a ta privire,
În deznădejde-o-arunci mereu,
Și cazi în ea de oboseală,
Când El ți-a spus. . tu ești al Meu.

Încrede-te mai mult în Domnul,
Privirea nu îți apleca,
Doar El e Cel ce biruință,
Pe cale-n lupte îți va da.