Iubitul meu Părinte drag,
Din Țara cea divină,
Din Țara fără de poveri,
Cea de iubire plină,
La ușa Ta eu astăzi bat,
Căci duc cu-atâta greu,
Tristețea care a cuprins,
Cu-amar sufletul meu.

Ooo... Doamne e atât de grea,
Și inima îmi varsă,
Doar lacrimi ce-s pline de dor,
De Tine... de acasă,
Căci pe pământ Isuse jos,
Un loc eu nu gasesc,
În care sufletul rănit,
Puțin să-l odihnesc.

Îl caut de atâta timp,
Dar nu e pe pământ,
O voce-mi spune ca să bat,
La poarta Ta când plâng,
La Tine eu îmi voi găsi,
O clipă de-alinare,
În vremea-n care sunt cuprins,
De-o mare întristare.

Și bat încet, eu bat mereu,
La ușa îndurării,
Căci drumul meu mă duce el,
Pe culmea disperării,
Și-acolo sus fără puteri,
Nu pot să lupt Isus,
Căci este greu în întristări,
Eu să privesc în sus.

Ooo... Doamne Tu deschide azi,
Căci sunt prea obosit,
Aș vrea mai tare ca să bat,
Nu pot... sunt ofilit,
Secat sunt Tată de puteri,
Ca barca-n larg de mare,
Ce fără vâsle a rămas,
Purtată de-ntristare.

Mereu voi bate căci aș vrea,
Pe Tin' să te-ntâlnesc,
Eu sufletul ce-i obosit,
Isus să-l odihnesc,
La pieptul Tău aș vrea să stau,
Căci nimeni n-ar putea,
De-acolo sufletul nicicând,
Sau inima să-mi ia.