Când răsare dimineața, soarele pe cer Isus,
Al meu gând de-a sale raze către Tine este dus,
Și rămâne lângă Tine, până la apus de soare,
Căci așteaptă stralucirea, lunii ce în noapte-apare.

Și în noapte-a mea privire, catre stele e-ndreptată,
Căci în ele-ntotdeauna, te găsesc pe Tine Tată,
Și atunci cu Tine Doamne, inima mereu vorbește,
Până când din nou răsare, soarele ce strălucește.

Zilele ele-mi sunt pline, numai de prezența Ta,
Căci atunci când eu te caut, oriunde eu m-aș afla,
Te găsesc pe Tine Doamne, și în floare și în nori,
Și-n furtuni prezent ești Doamne, prin al Duhului fiori.

N-am crezut vre-o dată-n viață, cât de mult o să iubesc,
Este-atât de minunată, dragostea Tată ceresc,
Inima de fericire, vrea sa strige-n orice zi,
Și în fiecare noapte, oricât de târzie-ar fi.

Chear de uneori Isuse, ea se zbate-atât de tare,
Ea se zbate în iubirea, care margini ea nu are,
Într-un foc de fericire, clocotește ea mereu,
Dup-al ei Stăpân ce-n toate, El îi este Dumnezeu.

Arde Doamne, arde tare, arde după Tin' Isus,
Este-o inimă ce-ntruna, are-a sa privire-n sus,
Și-al ei glas mereu el strigă, către cerul care-i sfânt,
Chear de-i grea călătoria, Ție-ți cântă pe pământ.

Mi-ai dat Doamne o iubire, ce eu nu am meritat,
Dar în dreptul meu Isuse, dragostea ți-ai arătat,
Vindecare i-ai dat Doamne, și o hain-a mântuirii,
N-ai lăsat-o ca să fie, pradă în gura pieirii.

Mulțumirea mea e mică, pentru dragostea Ta mare,
N-am ce-ți da Ție Isuse, pentru marea îndurare,
Tot ce pot să-ți dau eu astăzi, inima ce te iubește,
Dragostea ce-o are Doamne, Ție doar ți-o dăruiește.