Isus, Isus... Isuse scump,
Când vremea grea se-arată,
A suferinței haină ea,
Ființa îmi îmbracă,
Te rog ca Tu să mă privești,
Căci Doamne-a Ta privire,
Ea peste mine va lăsa,
Fiori de fericire.

Atunci când clipa-mi este grea,
Când norii iar se lasă,
Te rog Isus să nu mă lași,
Când vremea grea m-apasă,
Vrăjmașii când mă înconjor,
Rămâi mereu cu mine,
Căci mie Doamne uneori,
Mi-e frică... nu mi-e bine.

Văzduhul când va ridica,
El valuri... tulburând,
Isuse scump... ființa mea,
Tu singur pe pământ,
Să nu o lași, să nu o uiți,
Că-mi este-atât de teamă,
Ascultă-mă când eu te strig,
Când inima te cheamă.

Atunci când drumul este greu,
Văzduhul când apare,
Când fără milă mă lovește,
Fără îndurare,
Nu mă lăsa, te rog Isus,
La mine Tu să vii,
Și chear de-mi este mai usor,
Să nu pleci... să rămâi.

Atunci când mă apasă greu,
Tristețea pe pământ,
Fii Doamne fericirea mea,
În noptile când plâng,
Fii visul meu adevărat,
În care eu să zbor,
Cu Tine... doar de mâna Ta,
Să fiu dus la izvor.

Izvorul cel ce-i cristalin,
Cu apele ce-s vii,
Și lângă el cu mine Tu,
Isuse să rămâi,
Să mă înveți când sunt secat,
Din el cum eu să beau,
Ca sa devin un răbdător,
Să te aștept... să stau.

Să nu ma lași să pribegesc,
În lumea trist-amară,
Ridică-mi Tu privirea mea,
În jos când ea coboară,
Și mâinile când obosesc,
Dă-mi din puterea Ta,
Să pot Isuse să te-ating,
Să-mi vindeci rana mea.

Isus, Isus... Isuse drag,
În car de biruință,
Tu urcă-mă în milă Ta,
Căci Doamne-a mea ființă,
Ea își dorește-atât de mult,
Cu Tine să rămână,
Departe de acest pământ,
De lumea cea păgână.