Ooo... Isuse, stânca vieții,
Domnul mântuirii mele,
Izbăvire-mi ești întruna-n,
Clipele cele mai grele,
Îmi aduci mereu putere,
Luptele când obosesc,
Sufletul și-a mea ființă,
Când pe cale se opresc.

Tu îmi ești a mea tărie,
Slăbiciunea când apare,
Căci în ea mereu simt Doamne,
A Ta mare îndurare,
Ce o lași Tu peste mine,
Peste-adâncul meu suspin,
Când puterile străine-n,
Fața mea pe cale vin.

Tu îmi ești acea lumină,
Ce apare-n miez de noapte,
Glasul alinării mele,
Ce se-aude printre șoapte,
Când cu gurile deschise,
Ele Doamne doar răcnesc,
Și-a mea inimă slăbită,
Ooo... Isuse, o rănesc.

Dar tot Tu inimii mele,
Vindecare ei îi dai,
Și în clipele mai grele,
Nu o lași, cu ea Tu stai,
De săgețile-arzătoare,
Tu mereu Doamne-o păzești,
Căci mi-ai spus cândva odată,
C-a mea inim-o iubești.

Ooo... Isuse, Tu-mi ești dorul,
Ce se zbate-n piept mereu,
Ce îmi duce Doamne gându-n,
Clipa și în ceasul greu,
Lângă Tine, căci acolo,
Liniștea el și-a găsit,
Este gândul plin de pacea,
Ce din Tine a venit.

Tu mi-ai fost, îmi ești și astăzi,
Și-mi vei fi cum Tu ai spus,
Ajutorul meu în toate,
Căci eu știu... privind în sus,
Va primi tot ce-și dorește,
A mea inimă... când vrea,
Acea dragoste din Tine,
Ce coboară peste ea.