M-ai dus în miez de noapte
Autor: Diana14  |  Album: Album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/05/2021
Mi-ai dus Doamne-n miez de noapte, gândul meu în lumea-n care,
Ooo... Isuse-atâtea lacrimi, curg fără de încetare,
Unde marea bătălie, parcă-i fără de sfârșit,
Unde lupți pentru creștinul, care este prigonit.

Este înfricoșătoare, lupta care am văzut,
În acel văzduh Isuse-n care mulți azi s-au pierdut,
Căci e plin el de puterea, umbrelor care încearcă,
Pe ai Tăi copii pe cale, înapoi să îi întoarcă.

Tu ești Cel ce-n zi și noapte, stai de veghe pentru noi,
În necaz, în suferință, și în clipe de nevoi,
C-un văzduh întreg Isuse, lupți și azi, cum ai luptat,
Sus pe Golgota pe-o cruce, când ai fost crucificat.

Și atunci când drumul vieții, el ne trece prin furtună,
Cu furtuna Tu lupți Doamne, să ne-aduci o vreme bună,
Poruncind-ui să se-ntoarcă, în adâncu-ntunecat,
Să nu ne oprească pasul, ce-l grăbim spre Împărat.

Lupți cu valurile mării, furioși ce se ridică,
Cu acel care încearcă, să ne-aducă Doamne frică,
Lupți din zorii dimineții, până în apus de soare,
Și în nopți fără odihnă, până răsăritu-apare.

Ooo... ce greu e-n luptă Doamne, dar nicicând Tu nu te-ai plâns,
Dragostea-ți nemărginită, moartea-n luptă a învins,
Lasă peste noi iubirea, ce putere ea ți-a dat,
Să ne întărească-n lupta, cu văzduhul tulburat.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 242
  • Export PDF: 16
Opțiuni