Alerg prin zilele umbroase, ce-nghit ființe ce-au rămas,
Pe calea lor în urmă Doamne, nesigure în a lor pas.

Alerg prin nopțile flămânde, de suflete ce-au rătăcit,
E cea care le fură pacea, și timpul lor ce-i liniștit.

Alerg prin zorii dimineții, ce-s plini de bunătatea Ta,
Căci trec de orice luptă Doamne, oricât ar fi în zi de grea.

Și printre norii plini de vise, eu către Tine mă strecor,
În ei se-opresc acele vise, acelora ce azi cobor.

Slăbiți ce sunt ei de putere, au zborul astăzi Doamne frânt,
Opriți de norii plini de ceață, au gustu-amar ce-i pe pământ.

Dar eu mă duc chear de îmi duce, furtuna visul meu în nori,
Prin ea avânt îmi iau întruna, să strâng a cerului comori.

Să strâng credinț-adevarată, nădejdea-n Tine ce mi-am pus,
Căci vreau să-mi recunoști privirea, când ne-om vedea sfinte Isus.

Atunci în zi de sărbătoare, să nu mă-ntrebi cine sunt eu,
Ci vreau să-mi spui bine-ai venit, și să mă strângi la pieptul Tău.