Ce-mi frământă astăzi viața, de te caut ne-ncetat? ,
De te strig din zori de ziuă, Doamne până-n înserat.

Și în miez târziu de noapte, inima mea își dorește,
Glasul să-i treacă de stele, s-o auzi cât te iubește.

Ce-mi aduce frământare? , căci atunci când eu pășesc,
Îmi aduce lacrimi care, ele curg când eu greșesc.

Sufletul se întristează, o mâhnire îl cuprinde,
Mâna înspre Tine Doamne-a mea ființă și-o întinde.

O căință o apasă, și Isus... e-atât de grea,
Căci dorința arde-n mine, să fiu după voia Ta.

Ce-mi frământă astăzi Doamne-a mea privire ce mereu,
Ea te caută pe Tine, făr-odihnă Domnul meu.

Nu închid o clipă ochii, să nu treci când îi închid,
Chear de gura mi-e închisă, cu privirea mea te strig.

Și aștept într-o tăcere, dar în frământări Isuse,
Căci și în tăceri spre Tine, gândurile îmi sunt duse.

Nu-mi dă pace nici în ziuă, nici în noapte nu mă lasă,
Frământarea ce-mi aduce dorul, să ajung acasă.

Chear de-mi pierd Isus răbdarea-n frământările ce vin,
Las-o Doamne să-mi aducă, după ceruri un suspin.

Las-o-n mine ea să crească, de se stinge-ncetișor,
Tu aprinde-o ca să fie, azi o flacără de dor.