De m-aș afla în fața valurilor mari
Autor: Diana14  |  Album: Album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 17/05/2021
De m-aș afla Isuse astăzi,
În fața valurilori mari,
În fața zidurilor care,
Sunt prea înalte... sunt prea tari,
La Tine-mi voi trimite gândul,
Privirea îmi voi aținti,
Și în tăcere-adâncă Doamne,
Aștept până te voi zări.

Oriunde mă va duce drumul,
Chear și prin văi de-ar trece el,
Îl voi striga mereu pe nume,
Pe Domnul meu Emanuel,
Pe Cel ce valea o cunoaște,
Dar El cunoaște și-al meu drum,
Pe el mi-a fost El călăuză,
Îmi este Domnul și acum.

De m-aș afla în strâmtorare,
Eu știu... mi-ar fi atât de greu,
Dar n-am să uit eu niciodată,
Cu mine-n ea e Dumnezeu,
El a lăsat făgăduința,
În cartea sfântă când a scris,
Că singur nu voi fi în lume,
În orice greu... El a promis.

Eu cred cuvântul care Domnul,
L-a scris, l-a spus sau l-a strigat,
E cel ce mie-ntotdeauna,
În lupta grea puteri mi-a dat,
E cel care răsună-n noapte,
De teamă să nu fiu cuprins,
Mereu l-ascult, și niciodată,
Eu de nimic nu sunt învins.

Oriunde azi m-ar duce vremea,
Oriunde ea m-ar arunca,
Sub norii grei și din furtună,
Pe Domnul meu îl voi striga,
Prin stropii cei căzuți din ploaie,
Iubirea Lui o voi simți,
Va fi acea ce-n orice vreme,
Pe mine mă va întări.

În toate mă încred în Domnul,
Căci El credință-n dar mi-a dat,
Ca să nu fiu eu robul care,
În orice greu e tulburat,
Mi-a dat nădejde și speranță,
Atunci când se vor termina,
Aceste vremuri de pe urmă,
La ceruri ne vom înălța.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 274
  • Export PDF: 16
Opțiuni