Mi-ai dăruit iubirea, în ziua întristată,
Mi-ai dat și vindecare, în clipa-ndurerată,
Ai coborât la mine, când singur eu am fost,
Mi-ai dat un țel în viață, când era fără rost.

Sclipiri de fericire, pe cale Tu mi-ai dat,
Mi-ai dat lumină Doamne, când Tu mi-ai arătat,
Că pasul meu pășește, el bâjbâind pe cale,
De nu urmez lumina, eu voi rămâne-n vale.

Mi-ai dat a Ta putere, să lupt când lupta-i grea,
În vremurile grele, să pot înainta,
Să nu îmi pierd credința, mereu Tu mi-ai adus,
Doar biruință-n toate, și izbăviri de sus.

Eu mă întreb adesea, de ce-ai ales ca eu,
Să am comori divine, ce sunt din Dumnezeu,
Căci lacrimile mele, ce curg atunci când plâng,
Nu sunt o fericire, găsită pe pământ.

Nici strigătul din noapte, ce strigă osanale,
E-un strigăt sfânt Isuse, când cer eliberare,
Chear de sunt dureroase, acele lanțuri grele,
Acel strigăt din noapte, mi-aduce mângâiere.

De ce mi-ai dat un zâmbet, în suferințe grele,
De ce mereu iubire, îi dai ființei mele,
N-am meritat eu clipa, când Tu ești Domnul meu,
Doar lângă mine-n viață, iubindu-mă mereu.

Ooo Doamne bunătatea, îți este-atât de mare,
Iubirea Ta Părinte, ea margine nu are,
Îți mulțumesc că mie, mi le arăți mereu,
Îți mulțumesc întruna, că sunt eu fiul Tău.