Lovesc valurile mării, sunt atât de reci și grei,
O furie din adâncuri, se ridică azi cu ei.

Tremură ființa-mi Doamne, ca și un lăstar în vânt,
Așternut azi îmi devine, suferința pe pământ.

Lovesc adieri de vânturi, care lasă-n urma lor,
Aripi frânte ce-nspre ceruri, ooo... Isuse nu mai zbor.

Zborul nu se mai înalță, adierile îl duc,
Prin văzduh ca pe o frunză, ce-i căzută dintr-un nuc.

O furtună azi lovește, visele ce le-am avut,
Spulberându-le ca ele, să devină... un trecut.

Este-atât de furioasă, ooo... furtuna ce-a pornit,
Ea mă duce-așa departe, de-acel loc ce l-am dorit.

Glasul umbrelor ascunse, mă lovește el mereu,
Lasă-n urma lui durere, răni ce trec atât de greu.

De vorbesc chear și în șoaptă, ele inima-mi rănesc,
Când le-aud... mi-aplec privirea, căci Isus! ! ! ! ... mă obosesc.

Dar mai am o picătură, de putere ce-a rămas,
Doar cu ea te strig azi Doamne, Tu ascultă al meu glas.

Potolește astăzi marea, valurile ce lovesc,
Fă Isuse ca să fie, cele ce mă ocolesc.

Să nu simt furia care, din adânc prin valuri vine,
Ooo... Isuse-mi este teamă, stai în valuri lângă mine.

Mustră vântul să-mi iau zborul, aripilor vindecare,
Să le dai... căci vreau Isuse, azi pe drum înaintare.

Și din calea mea alungă, orice umbr-ar apărea,
Să nu mai oprească Doamne, umbrele ființa mea.

Doamne doar cu-o picătură, de putere strig la Tine,
Umple-mă cu-a Ta Isuse, Tu îndură-te de mine.

Căci doar îndurarea sfântă, tot ce azi lovește poate,
Să oprească... să-mi iau zborul înspre cer și-n zi, și-n noapte.