Așteaptă-n miez de noapte, lumina să apară,
Nu bâjbâi în beznă, căci vei ajunge-afară,
Acolo unde-odată, și pietrele vor plânge,
Lumina de afară, pe veci ea se va stinge.

Așteaptă-n suferință, tu pasul nu-l grăbi,
Atunci vre-o hotărâre, să ei nu te pripi,
Căci după hotărârea, pripită ce-i luată,
Vei plânge tu amarnic, nu te grăbi... așteaptă.

Așteaptă în tăcere, în clipe de durere,
Nu-ți apleca privirea, ridică ochii... cere,
Un strop de alinare, doar cere și așteaptă,
De-aștepți... a ta durere, va fi ea vindecată.

Sub ploaia cei măruntă, ce este-ndelungată,
Tu rabdă ea va trece, doar rabdă și așteaptă,
Nimic nu este veșnic, și ploaia-i trecătoare,
Și norii se vor trece, de-aștepți tu cu răbdare.

E greu, dar așteptarea, de-o ai pe-această cale,
Ea nu te las-o clipă, să rătăcești în vale,
E cea ce-ți întărește, a tale rădăcini,
În vremea când prin vale, doar gemi, oftezi, suspini.

Nu te grăbi creștine, pe drumul ce-ai pornit,
Pe el ți-e călăuză, un Rege-n infinit,
E Cel ce te va scoate, din orice încercare,
Tu în tăcere-așteaptă, El negreșit apare.

Uitării niciodată, să știi... nu te va da,
Îți spune azi... Așteaptă, căci Eu voi apărea,
Își va întinde mâna, în ajutorul tău,
Căci tu creștine-ascultă... tu ești copilul Său.