De m-ar duce astăzi viața, într-un loc întunecat,
Eu voi cere-a Lui lumină, care ea m-a luminat,
Voi păși fără-ndoială, căci de mână sunt ținut,
De Acel ce-n orice clipă, El pe cale-mi este scut.

De voi fi flămând... El Domnul, hrană mie îmi va da,
Căci în orice-mprejurare, gura mea îl va striga,
Îmi va da mereu putere, prin cuvântul ce-a lăsat,
Să-mi hrănesc a mea ființă, când eu sunt înfometat.

N-ar putea să mă usuce-n viața mea nici-un cuptor,
Căci Cel viu El mă va duce, lângă stâncă la izvor,
Să m-adăp cu adevărul, să m-adăp cu alinare,
Și-n durerile din viață, să m-adăp cu vindecare.

Niciodată tulburata, mare ce va ridica,
Valurile ce încearcă suflet-umi a-mi îneca,
Ea nu va putea căci Domnul, barca vieții îmi conduce,
Și prin valurile mării, El la mal barca îmi duce.

Prin furtuni tot El e-acela, ce mă duce iar sub soare,
Căci iubirea ce mi-o poartă, este ea atât de mare,
El nu-mi las-a mea ființă, pe-al Său braț e ea mereu,
Să nu fie nimicită, de furia celui rău.

Orice mi-ar veni în față, de nimic nu-mi este teamă,
Căci eu când îl strig pe Domnul, inima mea când îl cheamă,
Cerul se deschide-ndată, prin al duhului fior,
Domnul mântuirii mele, El îmi vine-n ajutor.

El e Cel care mă trece, de-orice zid ar apărea,
Și de orice încercare, oricât ea ar fi de grea,
Căci în palma sa pe cruce, și pe mine m-a săpat,
Ca în ziua judecății, și eu să fiu înălțat.