Primăvară sfânt-altar
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Spre Tronul Ceresc  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de sanda_tulics in 18/05/2021
Primăvară - sfânt altar

Când îmi șoptește din petale,
povești cu ochi de trandafir,
cu mierle fericite ce se-nalță
dincolo de-ale razelor sclipiri,
când îmi doinește pe-arătură,
albina-n dulce-adunând,
știu că primăvara-i în putere,
și-aș vrea să o opresc din ultimul ei drum.
Când veverițe se atârnă pe ramuri dănțuind
și-n țipete de bucurie se aleargă,
doar în coadă atârnând,
când mormăie o canțonetă nereușită, un bondar:
mi-e primăvară iar în suflet
și-al binelui hotar.
Când adormiți sunt de căldură
fluturi ce parcă sunt în insectar,
mi-e primăvară, cred în nemurirea
ce mă îndeamnă în zumzet de albine,
dansuri pe crengi și canțonete de bondar
în verde și culoare-mbelșugată,
să-ngenunchez, să-nalț un sfânt altar.

Alexandrina Tulics, 17 mai 2021-Delafield
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 432
  • Export PDF: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni