Mâini de mamă

Mâinile mamelor care plâng în somn
legănându-și copiii la piept,
sunt aripi rănite de întunericul
ce pândește să-i smulgă din brațe,
să-i ducă în locurile jelite
să nu ajungă la Dumnezeu,
Mâinile mamelor care frământă pâine
și în somnul copiilor legănați la piept
sunt spice de grâu ce se scutură în gura țâncilor
să nu se trezească din somn flămânzi...
Mâinile mamelor obosite sunt pumnii
aproape închiși ce țin în căușuri,
lacrimile ce nu vor să se răcească...
Sunt câteodată, copiii cu fețe triste
de bătăile inimii mamei, temători să nu se spargă...
Mâinile mamei sunt ochii
ce împart hrana ce încă nu s-a copt în lan,
porumbul ce nu a încolțit dar care-i satură pruncii.
Mâinile mamei sunt corzile unei viori atât de cântate
încât a rămas supusă ultimului suspin,
arcușul care i-a aplecat degetele spre inimă.
Mâinile mamei
sunt pomii ce cresc în ceruri încă de pe pământ,
arătătoare copiilor, drumului spre Lumină.

Alexandrina Tulics, 20 mai 2021- Delafield