Grea îți este suferința,
Este ea atât de-amară,
Care-n miezul cel de noapte,
Dar și-n zi ea te doboară.

Te proșterni la poala crucii,
Să îți verși amarul tău,
Ce îl știi doar tu... dar frate,
Îl știe și Dumnezeu.

Nu-i ușor ca să duci greul,
Care tu l-ai întâlnit,
Azi pe firul vieții tale,
E un timp ce-i doar umbrit.

Dar de stai la poala crucii,
Unde tu te-ai așezat,
Vine raza de lumină,
Ca să fii tu ajutat.

Mâinile ce-au fost străpunse,
Înspre tine vor veni,
Vor lupta cu-ntreg văzduhul,
Lupta pentru-a birui.

Când tu nu mai ai putere,
Căci din ceruri ești văzut,
De Acel care odată,
El din mii te-a cunoscut.

Cum nu te-a lăsat pe tine,
Într-o lume în pierzare,
El și astăzi pregătește,
Vremea cea de îndurare.

Când de-aici din chin și jale,
Înspre cer te va-nălța,
Unde nu va fi vre-o dată,
Suferința asta grea.

Stai și-așteaptă în tăcere,
Căci nu este prea departe,
Acea clipă care astăzi,
De Cel viu ea te desparte.

Se va termina amarul,
Ce îl bei în viața ta,
Vei ajunge-acolo unde,
Totul se va termina.

Vei cunoaște începutul,
Care-i fără de sfârșit,
Pân-atunci rămâi pe drumul,
Ce sfârșește-n infinit.