La tronul îndurării Tale, îngenunchează un pământ,
Cu o dorinț-atât de mare, ca Dumnezeule preasfânt,
Să te cobori printre aceia, ce azi suspină... plâng de dor,
Și cu iubirea Ta Isuse, să îi alini încet... ușor.

La poala crucii se așează, în rânduri care s-au unit,
Acei ce-așteaptă clipa-n care, Tu Dumnezeule iubit,
Vei coborâ-n splendoarea slavei, să îi înalți în veșnicii,
Pe cei ce azi cu nerăbdare, așteaptă Tu ca să revii.

Doar cu priviri ascultătoare, nedezlipite astăzi stau,
De cerurile preaânalte, și strigă-ntruna cum strigau,
Martirii din acele-arene, în care-au fost ei aruncați,
Având credința și dorința, de Tine de a fi salvați.

Azi strigă glasurile care, răsună peste munți și văi,
Ascultă-i Doamne, sunt aceia, ce-odat-au fost aleși ai Tăi,
Străbat azi norii plini de ceață, ce peste guri ei s-au lăsat,
Să nu mai strige-n astă vreme, poporul Tău răscumpărat.

Se-ntind azi mâini doar înspre Tine, să fie-atinse ele-ar vrea,
Isuse scump de-a Ta putere, ce doar ea poate-a le salva,
Din lațurile ce le-aruncă, azi un adânc ce s-a întins,
Peste pământ, și cu-ndoială, ar vrea să fie el cuprins.

Atotputernicule-n toate, cu-armur-al Tău popor Tu azi,
Să îl îmbraci căci este-o vreme, de chin, de jale, de necaz,
Sunt vremi de cernere Isuse, și căpetenii au pornit,
Ca să dărâme de pe stâncă, ooo... Doamne ce Tu ai zidit.

La tronul îndurării Tale, îngenunchează un pământ,
El își deschide larg azi gura, ca să-ți înalte Ție-un cânt,
Deschide cerul și întinde-ți, Tu peste el azi mâna Ta,
Prin lupte el să poată astăzi, numai spre Tine-a-nainta.