Tatăl meu, ce Te-a făcut
Să-ntocmești de la-nceput,
Boț de carne mic și-ntreg,
Cu poruncă să cresc mare
Și să-mi dai un loc sub soare?
Doar eterna-Ți îndurare,
Altceva – nu înțeleg.

Doamne, cine Te-a convins
Să Te lași trădat și prins,
Umilit, să nu spui „nu”
Și să bei întreg paharul
Ca să lași la mine harul?
Tu, Isuse, numai Tu.

Cine-a spus c-aș valora
Din întregul neam ceva
Și c-aș trebui adus
Înaintea Feței Tale,
Să-mi îndrepți pierduta cale?
Nimeni, Doamne! Tu ai spus.

Ai avut vreo datorie
Să-mi faci parte-n cer și mie,
Să-mi scrii numele pe-o stea
Și să-mi dai de ajutor
Steagul Tău biruitor?
Doamne, Tu ai vrut așa.

Știi, Stăpânul meu Preasfânt,
Când alunec la pământ,
Sar cu toți să mă condamne.
Și, nu știu din ce pricină,
Când eu zac lovit de vină,
Vii din Țara ta senină
Și-mi prinzi mâna… De ce, Doamne?