Ce stranii par astăzi chemările lumii
Și ce amăgire-n sclipirile humii!
Golite de sens și de orice putere,
Se luptă să-mi fie stăpâne pe vrere!

Dau buzna, de-o vreme, potop de-ntrebări,
Iar gându-mi se-oprește la mii de chemări,
Dar Duhul mă-ndeamnă, ar vrea să Te caut,
Cu șoapte suave ca-n sunet de flaut.

La taine, la lacrimi îmi spui c-ai răspuns,
Doar Tu vezi ce ochiul firesc n-a pătruns,
Mâhnit, al meu suflet sfielnic Te cheamă,
În lume-i apusul, de "mâine" mi-e teamă.

Când duhu-anticristic în lume pătrunde,
Sub sfânta-Ți aripă, cu milă, m-ascunde,
În foc, prin furtună, în susurul blând,
Vorbește și pune-mi peceți pe-orice gând!