(Dan. cap.3)

Se fac de milenii diverse-nchipuiri,
obiecte de cult multe mari mestesugiri,
care, nu pot sa vada! Rugi sa mai asculte,
aceste piese moarte, daltuite, slefuite?
Ele niciodata nu-s puse pe-ascultare,
Oricât le-ai striga, sau le-ai implora de tare.
Lemnul sa te-auda?... Ei, bine n-o sa poata!
Si de-i slefuit frumos, ramâne piesa moarta.
El suflare n-are sa-ti spuna, sa-ti zâmbeasca,
la tine niciodata nu poate sa priveasca!
Apoi un chip de-acesta gândit pentru adorare,
nu da la nimeni dreptul, la ruga si-nchinare.

Nici zeii cei de aur ornati, lucrati frumos,
n-asculta rugaciunea si nu-s de vreun folos!
Un dumnezeu de-acesta e piesa fara viata,
ramâne unde-l pui – prin casa sau...prin piata!
El, materie nevie nu te deranjeaza,
nu-ti cunoaste viata si ceea ce urmeaza.

*

Si chipul înaltat odata-n Valea Dura,
a fost destul de mare, depasind masura.
De-ar fi fost si altii mai mari si mai falosi,
ramân pentru vecie morti, neputinciosi.
Insa-acestui chip de aur ridicat pentru-mparat,
fiecare sa i se închine, fusese...obligat.
Nu era admisa nici-o împotrivire,
toti trebuiau s-asculte fara vreo cârtire.
Porunca cea de sus a temutului rege,
Trebuia pazita-ntocmai; asta le era si lege!

Si-au înaltat ei dumnezeul din aur faurit,
Sa-si laude Creatorul ? Ei bine, n-au dorit!
Fiindca nici pe vremea lui Nebucadnetar,
la Domnul sa se-nchine, multi n-aveau habar.
Dar idolului acesta, de ei astfel maiestrit,
îi venise de-acum vremea, sa fie ...si sfintit!
Se ivise bun prilejul, sa se-adune mult popor
si sa vada toata lumea, sa le spuna tuturor,
c-au facut asa o arta, au facut un zeu frumos,
la mareata sarbatoare, într-un cadru fastuos.
Astfel împararul si-a chemat multi slujitori,
si-au venit sarmanii oameni, de prin cele patru zari.
Au venit boieri si slugi, oameni mici si de corvada,
pâna ce-au putut în fine, chipul regelui sa-l vada.
Or fi stat ei poate acolo-n arsita, caldura mare,
nu se poate-avea pretentii, când e mare sarbatoare!
Dar apare-un crainic falnic stabilit de împarat,
ce la marea adunare cu mult patos a strigat:
-Oameni buni de pretutindeni, aci voi ati fost chemati,
ca la sunet de trompeta chipului sa va-nchinati!
La sunet de trompeta la pamânt va aruncati,
în fata acestui idol ca de foc sa fiti scapati!
De va fi atunci vreounul si gasit ca se opune,
în acest cuptor aprins, se va face-ntr-un taciune!
Va vedea atunci orcine fara multa greutate,
Ca lipseste dumnezeul ce l-ar scoate de la moarte!
Caci cuptoru-acesta mare si puternic cum e-ncins,
a lasa un om în viata nu se poate, e învins!

Idolului din fata toti ca unul s-au plecat,
cum credeau ei cel mai bine si pe plac la împarat!
Astfel nu e de mirare câte rele face omul,
care zace-n ignoranta neslujindu-L doar pe Domnul.

*

Dar, nu trecuse mult si iata-i pe haldei,
Ca s-au dus la împarat, sa-i pârasca pe iudei.
Caci unii chiar din frunte de sus de la palat,
închinare n-au adus dumnezeului turnat!
N-au cazut ei biruiti în credinta ce-o aveau,
sa imite atunci pe altii ce la idol se-nchinau.
Acesti iudei cucernici Abed-Nego si Sadrac,
idolului nu i s-au închinat cum facuse si Mesac.
Ei mereu se-nchinau dar... la Domnul Dumnezeu!
Lui Ii slujeau de-o viata si-L marturiseau mereu.
Nu puteau ei ca sa- mparta slava Celuia Prea Sfânt,
Cu a celui fara viata chiar de nu era de lut.
Dac-ar fi putut sa treaca peste buna constiinta,
însemna la ei aceasta, sa se lase de credinta!


- Dar asculta împarate sa traiesti sa ai de toate,
ai dat legi ne pui pe mese si produse-mbelsugate!
De aceea am venit cu alai te-nconjuram
si pe chipul tau de aur noi acum îl impolram.
Dar sa stii tu majestate, sunt aici niste iudei,
care nu se-nchina-odata la maretii nostri zei!
Chiar de-ai spus de-atâtea prin decrete si porunci,
ca-n cuptorul cel aprins tu de vii ai sa-i arunci!


Când, auzi-mparatul sa faca la gura spuma;
-Asta-i rea neobrazare! Nu o iau ca pe o gluma!
Cum de au putut rebelii ca de noi sa-si bata joc?
Aduceti-i deci la mine si-i voi arunca în foc!

Si-au venit la el iudeii cu credinta, ne-nfricati:
-Cum, la chipul meu de aur voi nu vreti sa va-nchinati?
Sadrac, Mesac si Abed-Nego, n-au avut nimic de spus,
au lasat atunci în toate sa vegheze Cel de sus!
-Idolii, de-ai sti-mparate, nu-s deloc pentru-nchinare,
si de-ar creste-n para focul tot mai mult si tot mai tare!
La acestea suveranul a sarit lasându-si locul:
-Vreau de sapte ori mai tare, pentru ei sa arda focul!
Nu-s acestia oameni buni, pe pamânt sa mai traiasca,
sa atâte si sa spurce toata casa-mparateasca!
Si vedeti! Le-am dat de toate, inclusiv în cârmuire,
iar acum le fac „hatârul" sa-i trimit...în nemurire.
Caci nu-i zeu asa de mare când cuptoru-mi încalzesc,
sa trimita si sa-i scape printr-un fiu dumnezeiesc!

- Noi am spus-o împarate iar acum ti-o repetam:
Chipului tau de aur, de-am muri nu ne-nchinam!
Te cunoastem împarate – esti tu tare-n necredinta,
dar prin Dumnezeul nostru, azi purta-vom biruinta!
- Iesiti! Scoateti-i afara! Ochi de om sa nu-i mai vada,
în cuptor le este locul si acolo ei sa arda!
Aclo-n mistuitorul foc Celui Sfânt va-nchinati,
pâna moartea va cuprinde si-n cenusa transformati!

Si-au venit voinici ostasi, cum porunca li s-a dat,
Ca sa lege „vinovatii", ce erau de, incinerat!
Si i-au aruncat flacaii în cuptor pe acesti iudei,
Ce-au last sa se jertfeasca pe altar ca niste miei.
Insa focul cel puternic si cuptorul foarte-ncins,
Au aprins pe loc ostasii, când vapaia i-a cuprins!

Dar, Nebucadnetar pagânul, ce-a vazut l-a îngrozit:
nu vazuse asa vreodata! – Este foc si „neîncalzit?"
Cum se poate sa se plimbe prin cuptor ca prin padure,
Pe când bravii credinciosi n-au plecat sa strânga...mure!
Acestea, în loc sa arda si-n cenusa prefacuti,
mai sunt acum cu unul! Chiar de-un înger însotiti!?
Si s-a apropiat pagânul si cu glasu-i rugator ,
Le-a cerut acestor trei, ca sa iasa din cuptor:
- Sadrac, Mesac si Abed-Nego, slujitorii Celui Sfânt,
ati iubit mai mult pe Domnul ascultând al Sau Cuvânt!
De aceea focul mare nu mi-a fost de vreun folos,
din moment ce-n haine sunteti, care n-au nici-un miros!
Voi ati ascltat de Glasul care spune tuturor;
„oamenii se-nchina Mie, nu la nimeni muritor"!
Iata-aceasta-ncredintare în porunca ce v-a dat,
v-a tinut frumos în viata, caci pe El L-ati înaltat.
Eu acum va dau putere chiar de nu m-ati ascultat,
Sa-L sjujiti mereu mai bine pe al vostru Imparat...

*

...Nu uita caci este bine, sa-L urmezi pe Cel Maret,
dar aceasta se plateste uneori cu mare pret!
Poti sa pierzi averi si ranguri, crucea nu-i ades usoara,
multi asa L-au proslavit, preferând cu El sa moara.
Unii, au suferit batjocuri, lipsuri multe si-nchisoare,
Caci pe Calea aceasta îngusta nu-i o zi fara-ncercare.
...Altii, luminau în noapte prin arenele romane,
Fara sa se dea în laturi, ca leii lasa vieti...orfane!
Nu e simplu ca sa lupti si sa-nfrunti cu greu furtuna,
ca s-ajungi cu bine-n ceruri, unde vei primi cununa.
De aceea întotdeauna te închina doar la El,
Si sa mergi spre Tara sfânta plin de dragoste si zel.