De ce tu spui că singur ești în noapte,
Pe nimeni ca nu ai pe-acest pământ,
Că inima nu poate să-ți mai bată,
Că-i numai o pustie-n ea și-n gând.

Ai fost creat din dragostea divină,
Din praful vieții tale-a modelat,
Un chip ce se aseamănă cu Domnul,
Ooo... Doamne este chipul minunat.

De ce tu spui că zilele-ți sunt goale,
Și nopțile că zile-au devenit,
De ce te-ascunzi în freamătul durerii,
Acel ce spui că-i parcă-un infinit.

De ce-ți scufunzi azi fața-n ale tale,
Tu palme ce-ți ascund durerea ta,
Privești în amintirea ce te doare,
Din ea ca să mai ieși nu ai mai vrea.

Tu astăzi lasă-ți lacrima să curgă,
N-o șterge că ea îți va vindeca,
Durerea și-a ta rană ce-i știută,
De Domnul doar și de ființa ta.

Tu nu mai spune singur că ți-e pasul,
În umbra lui prezent este mereu,
Acela ce îți este călăuză,
El este unul singur... Dumnezeu.