Orice-aș simți, ce-aș îndura, oricât de greu mi-ar fi,
Acei ce sunt în jurul meu, nicicând ei nu vor ști.

Când eu voi plânge, voi zâmbi, voi fi așa cum vor,
Dar inima va arde-atunci, ea după cer de dor.

Orice-ar veni, oricând, oricum, nicicând eu nu voi spune,
Căci pe pământ eu singur sunt, orfan în astă lume.

Și-acel ce este greu acum, oricât ar fi de greu,
Îl vor cunoaște numai doi, doar Domnul meu... și eu.

Eu nu voi spune niciodat, și nu voi arăta,
Tristețea și durerea grea, ce este-n viața mea.

Nu voi striga, ca eu să fiu, de lume auzit,
Căci lumea când mi-a fost mai greu, atunci m-a părăsit.

Nici nu voi plânge, ca să fiu, de cei din jur văzut,
Căci în durere, pentru ei, am fost necunoscut.

Suspinul meu, acel adânc, ascuns el va rămâne,
Cum el a fost până acum, așa va fi și mâine.

La nimeni eu n-o să mai spun, ce astăzi mă apasă,
Doar Celui care-mi este Domn, nicicând El nu mă lasă.

Și cei ce lângă mine sunt, nicicând nu vor afla,
Ce simt, ce vreau, când râd, când plâng, sau când mi-e viața grea.