Aștept...
De-o vreme bună, de-un timp ce-i mult prea lung, luptând cu multe șoapte, ce-ncerc să le alung,
Căci nu mă lasă astăzi, să stau în așteptare,
Mereu șoapta-mi șoptește... a ta ființă moare.

Aștept...
Să vină clipa, să simt în care-aș vrea, acea putere mare, ce va elibera,
Al meu suflet ce astăzi, în lanțuri e legat,
Ce-așteaptă ca să fie, de El eliberat.

Aștept...
Cu o răbdare, ce uneori dipare, mi-aduce doar durere, și-o mare întristare,
Mă duce pe o culme, mă face ca să strig, e culmea disperării, unde e-atât de frig.

Aștept...
Dar așteptarea, parcă-i fără sfârșit, ea inima-mi hrănește, c-un gust dezamăgit,
Ea uneori Isuse, e mult prea lungă Doamne, căci până azi trecut-au, și primăveri... și toamne.

Aștept...
S-aud odată, o voce cum mă cheamă, ea să nu fie-o șoaptă... s-alunge orice teamă.
O vreau pe cea mai blândă, o vreau pe cea duioasă, nu vreau s-aud un răcnet... o vreau pe cea frumoasă.

Aștept...
Eu înc-o vreme, cu inim-aplecată, căci vreau să fiu orfanul, ce are-n cer un Tată.
Mai vreu în astă viață, eu singur să nu fiu, în zorii dimineții... aștept... și-n ceas târziu.

Dar văd că nerăbdarea, să plece ea nu vrea,
Ar vrea ca să mă ducă, pe culme ca să-mi ia,
Dorința de-așteptare, pentru un timp frumos,
Ce mi-l doresc întruna... un timp doar cu Hristos,
Un timp în care viața, n-ar fi în așteptare,
N-ar fi nici în durere, nici în lacrimi amare,
Ar fi o viață vie, ar fi eliberată,
Ar fi mereu de mână, cu-al ei Stăpân și Tată,
Dar astăzi mi se spune, ca eu să mai aștept,
Să nu îmi pierd răbdarea, că Cel ce este drept,
O vreme hotărâtă, ea este-n mâna Lui,
Va coborâ la mine... nu sunt a nimănui,
Și-n luptele de astăzi, când nu mi-este ușor,
Să îmi hrănesc ființa, cu dragoste și dor,
Căci doar iubirea poate, răbdare să îmi dea,
Să stau în așteptare, pănă va apărea.