De m-ar duce astăzi viața, pe-un tărâm întunecat,
Eu acolo niciodată, nu voi fi un lepădat,
Nu voi fi uitat de Domnul, părăsit eu nu voi fi,
Este și va fi întruna, lângă mine... zi de zi.

Este și va fi întruna, Cel ce-n noapte mi-e lumină,
Printre zilele ploioase, El îmi este cea senină,
Printre lacrimi El îmi este, alinarea ce-o doresc,
El e Cel care mă face, ne-ncetat să îl iubesc.

El mă face s-adun lacrimi, dar și zâmbete pe cale,
Îmi dă harul să simt astăzi, dragostea-ndurării Sale,
Cand se-apropie-o furtună, El se pune-n fața mea,
Să nu poat-a ei mânie, a lovi... a tulbura.

Când din norii de pe ceruri, se desprind stropi grei de ploaie,
Ținta lor e-a mea ființă, nu doar unul... ci șuvoaie,
Dar din ceruri își întinde, aripa sa minunată,
Să nu fiu stropit de stropii, ce-mi vor inima-necată.

Oriunde m-ar duce viața, îmi va fi mereu în doi,
Când sleit sunt de putere, lupta grea când este-n toi,
Luptă Domnul pentru mine, unde mie-mi este greu,
Căci cu mine-a Sa prezență ce-i divină... e mereu.

E prezentă ea în gândul, ce nu-l poate tulbura,
Cel ce stă mereu la pândă, cu întreag-armata sa,
Inima îmi este plină, de fiorii cei divini,
Ce nu lasă ca să intre, vorbele ce-s din păgâni.

Și săgețile-arzătoare, aruncate de vor fi,
Cel ce-i Rege peste toate, al meu scut va deveni,
Căci mi-a spus mie odată, ... . Eu cu tine sunt mereu... ,
Și îl cred... căci e cuvântul, ce-i rostit de Dumnezeu.