Lume, lume, noi cu tine, nu suntem surori... nici frați,
Cum tu azi în adunare ai intrat? ... căci tulburați,
Sunt cei tineri, sunt copiii, chiar bătrânii ce-au rămas,
Dintre ei au mulți azi lacrimi, după tine pe obraz.

Lume, lume, oare unde, crăpătura ai găsit,
De tu cu atâtea farduri, banderole ai venit,
Fuste mici cu nume mare, lume cum tu ai putut,
Ca s-aduci în adunare, lucruri ce nu le-a avut.

Ești mereu astăzi prezentă, tu la orice părtășie,
Ești tu lume nelipsită, căci se vede-o bucurie,
Printre frați în adunare, și surorile ce vin,
Care n-au gustat vre-o dată, a paharului pelin.

Le-ai dat tinerilor astăzi, haine doar strălucitoare,
Sunt sătui când le îmbracă, n-au nevoie de izvoare,
N-au nevoie nici de hrană, dar nici de învățătură,
Căci sunt îmbuibați de hrana, de invidie și ură.

Ai pus lume-n loc de cinste, astăzi bârfa-n adunare,
Duhul sfânt cum să mai vină, el de tine loc nu are,
Căci Tu lume celor tineri, înălțimi le-ai oferit,
Să le fie ei părinții, celora ce s-au jertfit.

Dar și celor de pe bancă, ooo... tu lume le-ai adus,
Vise-n care doar visează, ca să aibă-un loc mai sus,
Vise-n care judecata, de cei sfinți... îi ațipește,
Și nu înțeleg că lumea, este cea ce-i amăgește.

Ai adus multe căruțe, cu atâțea cai putere,
O înaintare oarbă, azi spre cer doar cu avere,
Ai adus covorul roșu, pentru cei ce îndrăznesc,
Când ei sunt pe el să spună, lui Isus că îi slujesc.

Ooo... tu lume, dar există, cineva care-a văzut,
Cum conduci cu-a ta lumină, azi într-un necunoscut,
O întreagă adunare, ce te-ascultă doar pe tine,
Neștiind că alergarea-i, este azi printre ruine.

Și Acel care te știe, astăzi El aici coboară,
Cu-n cuvânt pe tine lume, El te scoate iute-afară,
Căci putere peste tine, are doar cuvântul Său,
Care-iți spune... asta-i casa, numai a Lui Dumnezeu.