Azi deschid încet eu ușa,
Inimii, ca să ajung,
Într-o cămăruț-ascunsă,
Să m-așez și doar să plâng,
Căci acolo eu pe Tine,
Domnul meu te-am așezat,
Ca să am cu cine plânge,
Când mi-e sufletu-apăsat,
În această cămăruță,
Stă Acel ce îl iubesc,
Și de azi i-o dau Lui toată,
Inima îi dăruiesc,
Când o lacrimă îmi curge,
Inima deschid încet,
Și fiorii care iasă,
Lacrimile mie-mi șterg,
Simt cum fața umezită,
Ce e plină de-ntristare,
Ea devine zâmbăreață,
Căci acel zâmbet apare,
Când din inimă se-aude,
Pentru Domnul meu un cânt,
Care-mi face să-și ia zborul,
Lângă El și al meu gând,
Câte-odată bate vântul,
Atunci ușa o închid,
Intru-n acea cămăruță,
Iar îl caut... și îl strig,
Dar din ea răsun-o voce,
Ce îmi spune... "n-am plecat".
Să nu am eu nici o teamă,
Că e bine așezat,
Ce frumos este atuncea,
Când în inimă trăiește,
Cineva care la tine,
Se gândește... te iubește,
Cineva care-ți aduce,
Mângâiere în suspin,
Cineva ce-ți îndulcește,
Gustul vieții... de pelin.