De ce iubire-aduce lacrimi,
De ce aduce și suspin,
Atunci când mi-este îndreptată,
Privirea mea spre-un cer divin.

De ce mereu iubire-aprinde,
Un foc ce este greu de stins,
De ce El arde-atât de tare,
De ce prin el un dor m-a prins.

De ce mi-aduce și fiorul,
Ce-l simt astăzi atât de-adânc,
Când gândul meu este la Tine,
Iubirea mă face să plâng.

De ce-i iubire-așa fierbinte,
De ce mă face să aștept,
O vreme-n care Cel ce-i veșnic,
El să mă strângă strâns la piept.

Eu n-am știut sfinte Isuse,
Iubirea uneori că doare,
Să nu mi-o ei, chear de durerea,
Ea uneori e mult prea mare.

Aprinsă să o lași, să ardă,
Tot ce de Tine-i neplăcut,
Aș vrea să ardă mult mai tare,
Căci eu durerea-am cunoscut.

Și Tu-ai urcat, pe deal spre moarte,
Simțind durere... dar iubind,
Întins-ai mâinile pe cruce,
În chinuri grele suferind.

Doar Tu ești Cel ce niciodată,
Isuse Tu nu ne-ai trădat,
Căci doar la Tine e iubirea,
Doar Tu iubești cu-adevărat