Azi citesc eu o poveste, care are-un început,
Și cuprinsul jumătate, l-am citit... l-am cunoscut,
E povestea vieții mele, ce nu-ncepe prea frumos,
Căci pornise a mea viață, pe un drum fără Hristos.

Astăzi trec foaie cu foaie, și încerc... dar nu-nțeleg,
De ce întâlnesc cuvinte, care le-aș dori să șterg,
Vreau să trec peste o foaie, care este ea pătată,
De acele lacrimi care, le vărsam pe ea odată.

Mai găsesc un rând în care, cu tristețe este scris,
Drumul vieții plin de jale, mi-aș dori să fie-un vis,
Mi-aș dori ca să nu fie, cartea scris-a vieții mele,
Căci ea îmi aduce-aminte, de mai multe clipe grele.

Când eu termin înc-o foaie, alta-ncep ca să citesc,
Ochii iar îmi lăcrimează, căci în ea mă regăsesc,
Și-am văzut... că și-acea foaie, ca și cea de altădată,
Era umedă... subțire... foaia... ea era pătată.

Tot am răsfoit întruna, și de-odata am găsit,
În a mea carte a vieții, foaia care m-a uimit,
Era una mai curată, și-nceput-am să citesc,
Și-am găsit, cum al meu Tată, îmi spunea... Eu te iubesc.

Am citit-o nu o dată, ci mai mult... de multe ori,
Căci acea foaie din carte, mi-aducea numai fiori,
Parcă tot ce eu citisem, dintr-o dată am uitat,
Era foaia așteptată, căci speranță ea mi-a dat.

Dar am vrut ca mai departe, cartea să o răsfoiesc,
Ca să știu unde mă duce viața mea ce o trăiesc,
Dar era o carte goală, ea era fără sfârșit,
Mai departe-n cartea vieții, un cuvânt nu am găsit.

Și de-odată, la ureche, auzit-am eu ceva,
Ce-mi spunea, să-mi scriu în carte, cum trăiesc eu viața mea,
Să scriu pasul unde merge, unde eu călătoresc,
Să-mi scriu singur eu sfârșitul... unde vreau ca să sfârșesc.

Am pus pixu-ncet pe foaie, și am început să scriu,
Unde gândul mi se duce... sus în cer sau în pustiu,
Unde pasul îmi pășește, și când văd că eu greșesc,
Vreau să șterg mereu păcatul, dar nu poate fi el șters.

Repede mai trec o foaie, și încep din nou să scriu,
Căci nu vreau să am sfârșitul, cel din noapte prun pustiu,
Și cu cea mai mare grijă, eu ne-vrând să mai greșesc,
Azi mereu mă uit pe cale, unde merg... sau ce gândesc.

Căci aș vrea, acel sfârșitul, ce e scris în cartea mea,
El să fie infinitul, care este slava Sa,
Scriu încet în cartea vieții, nu vreau să fie pătată,
O vreau plină de lumină, vreau o carte mai curată.

Vreau atunci când se va-nchide, să aibă acel sfârșit,
Care mă va duce lângă Domnul meu, Cel sfânt... iubit,
Lângă Cel ce mi-a dat șansa, eu în cartea mea să scriu,
Să-mi aleg sfârșitu-n care, la sfârșit aș vrea să fiu.