Cel ce gura îmi ascultă, dar și gândul ce-i ascuns,
Este Cel care pe mine, c-untdelemnul sfânt m-a uns,
El cunoașe-a mea dorință, înainte s-o doresc,
O-mplinește căci El știe, cât de mult eu îl iubesc.

El mă știe dinainte, de-a mă naște pe pământ,
Mi-a scris numele în cartea, care este-n cerul sfânt,
Mi-a croit un drum în viață, fără ca eu să îl știu,
Drumul care duce-n ceruri, fiu pierdut eu să nu fiu.

Știe când îmi este bine, știe când îmi este greu,
Căci din greu când deschid gura, simt cum scumpul Domnul meu,
Mângâie a mele rane, știe cât de mult mă doare,
Și nu las-a mea ființă, să ajungă-n disperare.

El e Cel care cunoaște, gândul care vrea să vină,
Nu îmi lasă niciodată inima care-mi suspină,
Când eu îmi ridic privirea, El îndată o ascultă,
Și coboară-ntotdeauna, îmi aduce pace multă.

Mereu Domnul îmi aude, chiar și-acea tăcere-n care,
A mea gură este mută, dar dorește îndurare,
Și cu o nemărginită bunătate Domnul vine,
Căci cunoaste-a mea dorință, mă cunoaște și pe mine.