Către strigătele mele,
Astăzi strig neâncetat,
Să se ducă pân-la Domnul,
Ca să fiu eu ascultat,
Să străbată cerul care,
Parcă astăzi s-a închis,
Să străbată norul care,
Umbra lui mă vrea învins.

Strig și către-a mea privire,
Să se ducă mai departe,
După zarea cea albastră,
Ce de El azi mă desparte,
Ea să fie ațintită,
Căci de după zare-apare,
Cel ce azi îmi dă putere,
Cel ce este îndurare.

Gândului îi spun întruna,
Să nu fie tulburat,
Să alerge către Domnul,
Să rămână el curat,
Căci doar El îi va aduce,
Liniște gândului meu,
De rămâne-ntotdeauna,
Lângă sfântul Dumnezeu.

Inimii îi spun să rabde,
Când săgeata se îndreaptă,
Înspre ea să o rănească,
Când începe ca să bată,
Pentru Cel din veșnicie,
Pentru Cel ce îl iubește,
Să nu o cuprindă teama,
Caci Isus n-o părăsește.

Pașilor le spun întruna,
Să pășească ei mereu,
Pe acea urmă lăsată,
De Isus... de Domnul meu,
Ca s-ajungă-n veșnicie,
Unde și El a ajuns,
Cel ce-i veșnic... pe vecie,
Împărat și Domn... Isus.