Cu multã pompã te-au adus
Din sat, pânã la groapã
Cã drumul, publicu-adunat
Era sã nu-l încapã.
Şi doar de bine te-au vorbit:
C-ai fost om cumsecade,
C-ai fost cinstit, cã ai fost dârz,
C-ai stat pe baricade,
Cã ai muncit, cã te-ai zbãtut
Sã-ţi faci un rost în viaţã
De seara, lampa ta arzând
Şi pânã dimineaţã...
Şi te-au adus la cimitir
În sunet de fanfare
Dar toate câte s-au fãcut
La ce te-ajutã, oare?
Te duci cu ce ai adunat
În suflet, nu-n hambare:
Degeaba ţii bancnote-n mâini,
Pe piept, o lumânare!
Târziu e-acum, chiar dac-ai vrea
Sã dãrui o narcisã,
Cãci toţi vãd neputinţa ta
Şi groapa ta deschisã.
Tu pleci. Şi nu-i chip nicidecum
Vreun om sã te ajute;
Degeaba strigã: "Stai pe loc!",
Degeaba strigã: "Du-te!"
Pe-un drum cu "dus", fãrã "întors"...
Spre care veşnicie?
Spre cea de sus? Spre cea de jos?
Doar Dumnezeu te ştie!
De ţi-au fost banii dumnezeu
Strângându-i cu lopata,
Sã fii convins, amicul meu:
Te-aşteaptã judecata!
Dar, de trãit-ai credincios
Şi L-ai iubit pe Mire,
El îţi va da preabucuros
Eterna fericire!
☆
Tu mergi spre locul pregãtit
De tine, nu de altul!
Cum poţi da vina, om smintit,
Pe Dumnezeu, Preaînaltul?
Tu eşti o floare şi tu creşti
O vreme, în grãdinã,
Apoi, te muţi definitiv
În neguri sau luminã...