Oricât de firavă, o floare
Vorbește despre Creator,
Prin gingășie, prin culoare,
Ori prin parfumu-mbietor.

Și-o gâză, cât ar fi de mică,
Are, în lumea ei, un rost,
Te uită numai la furnică
Ducându-și hrana-n adăpost.

Te-ncântă pasărea măiastră
Ce-n triluri cheamă-ai zilei zori
Din tufele de la fereastră,
În recitaluri de viori.

Cum de știu norii să dea ploaia
Peste livezi, peste răsad,
Să-i stingă soarelui văpaia,
Să primenească apa-n vad!

Și cum știu stelele să cânte,
Luminătorii să stea-n post,
Prea tare să nu se-nfierbânte,
Dar nici prea reci să nu fi fost.

Cum s-au pus mărilor hotare
Și cine le-a-mblânzit furia,
Cine-a ascuns mărgăritare,
Și munților le-a frânt tăria!

Prin El sunt toate în ființă,
De El vorbește-ntreaga fire...
Īnchină-te cu umilință,
El n-are seamăn în mărire!