Cine se împotrivește oare,
Și cine poate a gândi
Să spună " nu " atunci când moare,
Sau nu mai vrea să stea sub soare,
Nici chiar o zi.

Așa a hotărât puternicul Suprem,
Ca viața să urmeze cât vrea EL,
Ne dă la toți câte-un îndemn,
Ca să trăim frumos și demn,
În orice fel.

Și oare al tău "nu ", ce valorează,
Când El nu vrea să mai trăiești?
Să fii în veci de veci o rază,
Ce drumul încă-l luminează,
Așa cum ești.

La ce ar folosi a ta impotrivire,
Când tu nu știi ce-ar fi mai bine,
Neputiincios ești în gândire,
Nu poți să hotărăști nimic din fire,
Pentru tine.

Tu-ai vrea ca pe pamant să stai
Încă o vreme, de soare să ai parte,
Te ții de viață-ntr-una ca un scai
Și drumul nu ai vrea să-i dai,
Nici pe departe.

Dac-al tău Creator, te vrea în veșnicie,
Odihna s-o găsești în infinit,
Cum ai putea ca să ții vie,
Ființa ce ți-a dat-o ție,
Să aibă un sfârșit?

De vrea ca cineva, suflarea să și-o ia
Și-i gata sa renunțe la a sa viață,
Va fi pe veșnicii, cu toate-a încheia
Și niciodata nu poate-a mai visa,
La altă dimineață.

Primește viața ca pe un dar suprem,
Ce-nalță omenirea pe-nalte culmi mărețe,
Din inălțimi, Isus iți face-un semn,
Ca o chemare și-un îndemn,
Spre culmile semețe.




.