--- Dumnezeule din ceruri, zilele vieții mele uneori mi-aduc neliniște, uneori mi-aduc lacrimi, gânduri care mă țin legat de pământ Doamne.

--- De ce apar umbre care coboară peste mine, de ce fărâmiturile de nădejde îmi sunt împrăștiate... ridicate de vânt, clătinate de vârtejul furtunii.

--- Ooo... Tată, de ce distanța dintre noi se mărește, de ce zarea se îndepărtează și cerul devine mai mic... și pământul mai întins.

--- Ochii mei Doamne văd cerul gri... dar tot ațintiți sunt în sus, căutând albastrul senin.

--- Mâinile mele uneori rămân întinse, nemăsurând timpul care trece atât de repede.

--- Inima-mi umple golul din piept cu bătăi grăbite, plânsul ei acoperă râsul, tristețea ei acoperă bucuria, neliniștea ei alungă pacea care vrei Tu să i-o dai.

--- Ființa-mi tremură ca o ramură în bătaia vântului, gura mi-e uscată de flăcări, ooo... Dumnezeule, s-a îndepărtat visul ce odată mă ducea pe plaiurile sfinte.
Închid ochii să îl mai am o dată... dar nu se mai arată.

--- Timpul parcă nu mai este timp, vremea este cea nedorită de mine, clipele îmi sunt străine... căci m-am îndepărtat.

--- Aș vrea să mai am momentele în doi, momentele neântrerupte de nimeni, căci prezența Ta era mereu în ele.

--- Ooo... cât mi-aș dori să mai am acea zi a întâlnirii, în care bucuria a venit pe neașteptate, în care pacea a coborât în mijlocul plânsetului, Doamne...

--- Mai adu-mi o zi... să te mai văd odată, să te mai simt odată...