Fericit e cel ce-aude
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 02/06/2021
Fericit e cel ce-aude-n dimineață glasul sfânt,
Și în ea spre cer înaltă, bucuros mereu un cânt,
Este cel care pornește-n ziuă doar cu Dumnezeu,
Și tot el e-acela care simte greul că nu-i greu.

Fericit e cel ce-L cheamă, călăuză că să-i fie,
Domnitorul ce domnește, pe pământ și-n veșnicie,
Nu va rătăci vre-o dată, e condus din zori de zi,
Până în apus de soare, de Acel ce va veni.

Fericit este acela, ce se-ncrede-n Dumnezeu,
Domnu-l va purta de mână, când furia celui rău,
Îi va apărea în față, să-l scufunde în adânc,
El nu va putea vre-o dată, căci cu El e Domnul sfânt.

De ești cel care azi cauți, fericirea pe pământ,
Nu o vei găsi căci este, ea în mâna Celui sfânt,
Pune-ti azi în El nădejdea, dacă vrei să o găsești,
Și-n călătoria vieții, negreșit o s-o-ntâlnești.

Chiar din zorii dimineții, dăruiește-i pașii tăi,
El te va păzi în ziuă, de acei ce sunt ei răi,
Vei simți doar fericire, de lași toate-n mână Sa,
Și mereu cu El de mână, tu doar te vei bucura.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 345
  • Export PDF: 1
Opțiuni