Ce frumos va fi în ceruri, unde toți ne-om întâlni,
Cu Acel ce azi ne spune, că îndată va veni.

Cu Acel ce ne aduce, zorii vii în zori de zi,
Ce ne spun că timpul trece, în curând vor asfinți.

Și veni-va răsăritul, cel de mulți ce-i așteptat,
Care n-are el apusul, sus în ceruri niciodat.

Care nu-i umbrit de norii, uneori azi ce-l umbresc,
Căci va lumina tărâmul, care este-mpărătesc.

Vom păși pe străzi de aur, vor fi ape curgătoare,
Cristaline... fără valuri ce aduc azi tulburare.

Fără vântul care bate, cu putere în mânie,
Sus în ceruri este vântul, care doar ușor adie.

Vor fi flori nemuritoare, păsări ce nu se grăbesc,
Ca să plece, căci în ceruri, ele nu călătoresc.

Nu exist-o țară caldă, una rece sau pustiu,
Este numai una care e domnită de Cel viu.

Nu exist-acolo lacrimi, cu vre-un gust ca de pelin,
Nici tristețea cuibărită, ea adânc într-un suspin.

Nu există suferințe, nu există-n ceruri jale,
Nu sunt dealurile-abrupte, și nici coborâri în vale.

Sus acasă nu e ură, sau vre-un strop de lăcomie,
Nici mândria care astăzi, ea pornește vrăjmășie.

Nu există dezbinare, este dragoste deplină,
Judecăți fără dreptate-nvinuiri fără vre-o vină.

Căci acolo numai unul, este Cel care domnește,
Este Domnul mântuirii, care veșnic ne iubește.

Este pace și iubire, nesfârșita bucurie,
Care nu are nici margini, este totu-o veșnicie.

Ce frumos va fi în ceruri, unde toți ne-om întâlni,
Dacă astăzi în slujire, către el noi vom păși.