Un dor de ceruri m-a cuprins, de zările albastre,
De locul unde vreau s-ajung, acolo... . după astre.

Acolo unde nu mai sunt, aceste lacrimi care,
Ele-n ascuns curg uneori, ce-s grele... ce-s amare.

Mi-e dor de-un timp ce-i petrecut, Cu Cel Nemuritor,
Îmi este-atât... atât de mult, De El azi mie dor.

Să îl privesc în ochii blânzi, ce azi îmi urmăresc,
Ei pașii mei, și-n orice timp de ei se îngrijesc.

Mi-e dor de locul unde eu, Cu El voi sta-n vecie,
Acolo unde capăt n-are, nici-o bucurie.

Să stau cu El la masa cea, întinsă pentru noi,
Mi-e dor de timpul petrecut, ce va fi el în doi.

De mâna Lui ce-mi va purta, pe străzile-aurite,
A mea ființă-mi este dor, în vremuri ce-s venite.

Căci sunt acele vremuri azi, în care-aș vrea să zbor,
Departe de-acest greu spre-un loc, de care-mi este dor.

Tu dorule aprins ce ești, să nu te stingi vre-o dată,
Căci focul tău îmi ține mie, inima curată.

O ține trează el mereu, al tău foc ce-i aprins,
Ce nu mă lasă niciodată, eu să fiu învins.

Mi-e dor dar dorul este cel, ce-mi duce gândul meu,
La pieptul Celui ce-am ales, să-mi fie Dumnezeu.