S-au îmbrăcat în alb cireşii
Şi trene de petale lasă,
Mă-ntâmpină-nfloriţi măceşii
Pe drumul înapoi spre casă.

Cât mi-am dorit s-o văd pe mama!
De ani de zile-mi duce dorul,
De-un timp trăiesc mereu cu teama
Că-şi va lua spre ceruri ‘zborul’.

E ninsă mama pe la tâmple,
I-e chipul istovit de veghe,
E trist c-aşa o să se-ntâmple
Să ne despartă mii de leghe…

Vorbeşte rar, vederea-i slabă
Şi parcă e mai gârbovită,
Întruna de copii întreabă
Şi-ades la vorbă mă invită.

Am zăbovit puțin la tata …
I-am dus o floare la mormânt,
Trei ani sunt astăzi de la data
Când cortul efemer s-a frânt.

Dar încă-l mai jeleşte mama
Şi-l cheamă când îl vede-n vis,
El nu-i lăsat să treacă ‘vama’
Căci ne separă-un larg abis.

Ea află-n Domnul mângâiere,
Alin la inima-i zdrobită
Şi are-n ochi o scânteiere
Citind din cartea lui iubită.

Nu plec până nu văd grădina
Şi curtea, vatra părintească,
Ţârâie-un greier în surdină …
Ce multe-ar vrea să-mi povestească!

………………………. .
Trec zile … parc-ar fi minute …
Sunt încă-n drumul către casă,
Adun doar clipele plăcute
Când seara umbrele își lasă.

S-or îmbrăca în alb cireşii
În drum spre ţara luminoasă,
Curând îți vei chema aleşii,
Iar eu o să mă-ntorc Acasă.

Olivia Pocol (Bâlc) – Aprilie 14,2018