Ooo... Tu soare de pe ceruri, ce întruna strălucești,
Tu trimite-a tale raze-nspre pământ, să-i încălzești,
A lui inimă ce astăzi, tremură sub norii gri,
Așteptând Soare o clipă-n care Tu vei răsări.

Tu atinge-l cu-a Ta rază, înghețat el este-acum,
Și așterne-i raza-n față, să pășească pe-acest drum,
Soare... el pe-a ei lumină, căci e frig... e-ntunecat,
Astăzi timpul fără milă, pe pământ ce-i presurat.

Să răsari în noaptea care, parcă e fără sfârșit,
Lasă azi din Tine soare-o licărire-n infinit,
Ea pământului s-aducă, o speranță că-ntr-o zi,
Norii dar și bezna nopții, pe el îl vor părăsi.

Luminează-i azi privirea, care este-ncețoșată,
De această vreme Soare, peste el care-i lăsată,
Tu îndrumă-l pe cea bună, cale... căci pământu-acum,
Se îndreaptă orb de lume, pe-al pierzării astăzi drum.

Cum răsari în dimineață, și în nopți poți răsări,
Luminând în miez de noapte, ca și-n miezul cel de zi,
Aducând acea lumină, ce alungă rătăcirea,
Azi pământului căci Soare, l-ambrăcat și amăgirea.

A-mbrăcat el astăzi haina, negurei strălucitoare,
Să-l dezbraci cu-a Tale raze, doar Tu poți mărite Soare,
Să-l îmbraci cu cea curată, haina sfântă a iubirii,
Haina albă de sfințire, pură a neprihănirii.

Să îi luminezi azi ținta, ce-a ales-o el cândva,
Doar Tu poți, acea putere, este doar în raza Ta,
Las-o astăzi să coboare, și salveaz-acest pământ,
Ce de-o mult prea lungă vreme, arde el doar fumegând.

Lasă azi din Tine focul, ce nu poate fi el stins,
Ca pământul... de el Soare, să fie îndat-aprins,
Flacăra să se înalțe, pân-la cer... cea de iubire,
De iubirea cea eternă, cheia către nemurire.