Pășim pe drumul care ne conduce,
Acolo unde plânsul va sfârși,
Și-aceste lacrimi inimi ce îneacă,
În ceruri sus nicicând nu vor mai fi.

Pășim pe-un drum sfârșitul ce își are,
Acolo unde visele sunt vii,
Acolo unde văile de astăzi,
Vor fi acele străzi ce-s aurii.

Pășim spre poarta ce ne va desparte,
De-acest timp ce trecut va rămânea,
De-aceste clipe-n care multe inimi,
Se zbat pe cale pentru-a-nainta.

Pășim cu pași mărunți în alergarea,
Ce-i îndreptată doar spre cerul sfânt,
Ne dezlipim încet de-aceste lucruri,
Ce uneori ne leagă de pământ.

Dar Cel care deține-acea răbdare,
Îndelungată... este Dumnezeu,
Ne-așteaptă chiar de-nceată-i alergarea,
El nu ne părăsește-n nici un greu.

Ne-așteaptă doar cu brațele deschise,
La piept ca să ne strângă și-ar dori,
Atunci când alergarea noastră-n viață,
Pe-al vieții noastre drum se va sfârși.