Pentru ce ți-e grija mare, fiule de Dumnezeu,
De ce azi hrănești tu teama, doar cu șoapta celui rău,
De ce îți trimiți tu gându-n viitor să-l îngrijești,
Nu ți-a spus? ... Eu sunt cu tine... Domnul slăvilor cerești.

De ce naști tu îndoială, azi pe cale zi de zi,
De ce lași să te dezbrace, cel ce-ntruna va răcni,
De credință, de nădejde, ca să-ți dea o haină care,
Nu va fi recunoscută, la a-l cerului intrare.

De ce îți înveți azi gândul, cu învățături străine,
De ce nu asculți tu glasul, care strigă... iată vine... ,
De ce nu deschizi tu ochii, căci El strigă azi trezire,
De ce nu îți cureți haina, când El spune... pregătire...

De ce-ți uzi cu întristare, față ta în orice zi,
Lași să te conducă nimeni, oriunde tu te-ai găsi,
Unde crezi că tu sfârși-vei, dacă mergi spre nicăieri,
Încărcând mereu pe umeri, tu a vieții azi poveri.

Ooo... tu fiule... ascultă, alergarea să-ți oprești,
Căci ea este azi spre cele, care sunt doar pământești,
Ziua cea de mâine las-o-n mâna Celui ce-o deține,
El e Cel ce-o pregătește, fiule... doar pentru tine.

De ești gol... îmbracă haina... haina albă a credinței,
Vei rămâne în picioare, când vre-un val a neputinței,
Se va ridica s-aducă, el înspre ființa ta,
Ape tulburi că-și dorește, viața ta o o-neca.

Adu-ți gândul la izvoare, ca să bea din apa vie,
Stai sub aripa divină, unde-i numai bucurie,
Sprijinește-te de stânca, care-i ea de neclintit,
Căci ea este mereu sprijin, pentru cel ce-i obosit.

Nu te-ngrijora în viață, ci să fie-a ta predare,
Fiule-n totalitate, și-ai să vezi a Lui lucrare,
Vei vedea... pământul este, drum pentru-o călătorie,
Care are el sfârșitul, sus în cer... în veșnicie.