Mi-ești bucuria vieții
Autor: George Cornici  |  Album: Pelerini printre versuri  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 09/06/2021
Mi-ești bucuria vieții
Isuse, Domnul meu
Dai sens frum’seții
Mă-nveselești mereu.

Ești tot de ce-am nevoie
Oricând, oriunde-aș fi
Pe răni mi-aduci aloe
Și alte alifii.

Mi-aduci înviorare
Când sufletul mi-e trist
Răspunzi la o-ntrebare:
De ce, aici, EXIST?

Îndrumător pe cale
Ca nimeni altul ești
Faci așternutul moale
Cu Cerul mă unești.

O, câtă-ncurajare
Îmi dă privirea Ta!
În Slava viitoare
Cu Tine-veci voi sta.

Părtaș la jug cu mine
Sfârșim ce-am început
Onor Ți se cuvine
Că-n har Tu m-ai crescut.

Îmi netezești cărarea
Și pașii mi-i păzești
Mi-ai pregătit intrarea
În spațiu-n care ești.

A vieții împlinire
Ai fost și-așa vei fi
Vom fi în moștenire
Cu-ai Nemuririi fii.

George Cornici/Iunie, 2021


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 495
Opțiuni