Pas cu pas pe-această cale, ce-s făcuți doar înainte,
Ne vor duce mai aproape, de acele ce sunt sfinte,
Ei ne duc spre locul care, pentru noi l-a pregătit,
Cel din slăvile divine, pe pământ ce s-a jertfit.

Pas cu pas pe drumul vieții, noi spre infinit pășim,
Este infinitul care, ne-a făcut ca să privim,
Dincolo de nori, de valuri, către ce-i fără sfârșit,
Unde vrem cu toți s-ajungem, ca să fim un infinit.

Pas cu pas prin văi... cuptoare, printr-un timp ce se oprește,
Ca s-aducă tulburare, celuia care pășește,
Alergăm înspre o culme, care este ea mai sus,
Este locul întâlnirii, cu al nostru Domn Isus.

Uneori mărunți pe cale, pașii noștri îi pășim,
La mai multele din viață, curioși chiar îi oprim,
Dar Acel ce ne păzește, pașii noștri azi ne spune,
Să n-avem opriri pe cale, că oprirea este-n lume.

El ne spune să ne fie, pasul nostru mai grăbit,
Căci și timpul se grăbește să aducă un sfârșit,
Și de vom rămâne-n urmă, acea zi de sărbătoare,
Pentru noi ea n-o să fie, ziua cea de îndurare.

Pas cu pas, cu-n scop în față, să fim mai alergători,
După ceruri, după viață, după sfintele comori,
Să ne fie pasul nostru, doar pe urma cea lăsată,
De Isus... în chinul care, a pășit cândva odată.