De m-ar întreba azi Domnul, ce-am făcut eu pentru El,
N-aș mai fi atât de mare, cum mă văd... ci mititel,
Aș tăcea... n-aș mai deschide, gura care azi mereu,
E deschisă pentr-un murmur, sau cârtire când e greu.

De m-ar întreba pe mine, care-i fapta ce-am făcut,
Aș fi unul ce-ntr-o clipă, aș fi surd... aș fi și mut,
Căci eu n-aș avea ce-i spune, fapte-au fost doar pentru mine,
Ca să nu îmi fie-n viață, mie greu... ci numai bine.

De m-ar întreba chiar astăzi, care-i rodul ce-am adus,
Eu aș apleca privirea, nu aș mai privi în sus,
Căci sunt gol de rod de ceruri, eu am strâns pe-acest pământ,
Cele pământești ooo... Doamne, pentru cer... ele nu sunt.

De m-ar întreba de milă, de-am avut-o-n viața mea,
Pentru cel în neputință, pentru cel orfan de ea,
Eu mi-aș scufunda chiar astăzi, fața-n palme căci nicicum,
Nu-ndrăznesc să-mi ridic glasul, ca să îi răspund acum.

Căci mereu... mereu în față, am privit ca să ajung,
Mult mai sus, dar nevăzându-i, pe acei ce astăzi plâng,
Pe acei ce cu speranță, ajutorul așteptau,
Dar eu orb de-această lume, nu am vrut ca să îl dau.

De mi-aș cere azi iertare, îndeajuns ea nu ar fi,
Căci Isuse! ! ! ... o-ntrebare, de la Tine de-ar veni,
Despre dragostea ce mie, Doamne-ntruna Tu mi-ai dat,
De am dat-o... aș răspunde, iartă-mă... dar am uitat.

Știu că Tu ești bunătate, care eu nicicând n-am fost,
Știu că vieții mele Doamne, pe pământ i-ai dat un rost,
Te mai rog și azi... Tu iartă-mi, vina... nepăsarea mea,
Căci o mare... grea căință, mă oprește-a-nainta.

Știu că mila ce-ai cerut-o, să o am... este din Tine,
Las-o Doamne să coboare, ea chiar astăzi peste mine,
Ca să simt a Ta iertare, și aș vrea ca Tin' să fiu,
Eu pe calea care trece, și sub soare... și-n pustiu.